Revelionul pensionarilor revine, după trei ani de pandemie. Unde pot petrece seniorii împreună și cât costă petrecerea din noaptea dintre ani

Revelionul pensionarilor revine, după trei ani de pandemie. Unde pot petrece seniorii împreună și cât costă petrecerea din noaptea dintre ani
Sursa foto: Mediafax
Publicat: 30/12/2022, 14:00

Câteva primării din țară au decis că vremea izolării pentru vârstnici a trecut, după cele mai grele valuri ale pandemiei de COVID-19, așa că au anunțat că organizează revelioane ale pensionarilor.

Consilierii locali din Petroșani au aprobat, la finalul lunii noiembrie, un proiect prin care au alocat 100.000 de lei pentru organizarea Revelionului Pensionarilor 2023, ”eveniment mult așteptat și solicitat administrației locale de o mare parte din seniorii localității”. Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Petroșani, convocată de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Conform presei locale, datorită numărului mare de persoane care se vor înscrie să participe, evenimentul se va desfășura ca și în anii trecuți pe parcursul a mai multor zile și în mai multe restaurante, fiind așteptate să se înscrie circa 1.000 de persoane.

Conform hotărârii adoptate, fiecare participant va trebui să plătească pentru meniu suma de 50 de lei, iar Primăria va completa prețul meniului cu 100 de lei, suma de 150 de lei fiind stabilită de cei care dețin localurile unde se vor organiza petrecerile de Revelion pentru pensionari.

Pot participa la acest eveniment persoane pensionate, precum și soțiile sau soții acestora, ori persoanele însoțitoare. În cazul în care soțul sau soția nu are calitate de pensionari, persoana însoțitoare casnică va plăti 50 de lei, iar persoana însoțitoare salariată va plăti suma integral, adică 150 de lei. Cei care participă la aceste petreceri vor trebui să plătească suplimentar costul băuturilor alcoolice.

„Revelionul Pensionarilor reprezintă o recunoaștere a muncii acestor oameni și o mică posibilitate de a le oferi un moment în care, printre cei de aceeași vârstă cu ei, să sărbătorească sfârșitul unui an și începutul unuia nou. Se are în vedere și aspectul social, faptul că multe persoane participante nu au posibilitatea financiară de a participa la evenimente de acest gen organizate la restaurante, fiind cu posibilități materiale reduse”, a menționat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi în Referatul de aprobare al proiectului, devenit hotărâre de consiliu local în urma votului consilierilor.

Și administrația locală din Blaj a decis să reia tradiția organizării Revelionului pensionarilor, care are loc la Căminul Cultural din Tiur.

Taxa de participare este de 75 de lei, iar, în cazul în care, într-o familie, unul dintre soţi nu este pensionar, acesta va achita suma de 150 de lei pentru meniul de Revelion.

Cât costă petrecerea de Revelion pentru pensionari la Arad

Și în Arad va fi o petrecere de Revelion dedicată seniorilor, după doi ani de restricții din cauza pandemiei de COVID-19. Petrecerea, organizată de Asociația Județeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad, începe pe 31 decembrie, de la ora 20.00.

Costică Corodescu, preşedintele asociaţiei, a spus că în meniu vor fi platouri reci cu diferite bunătăţi, ciorbă, preparate cu două feluri de carne, două feluri de garnituri, sos şi salată, dar și prăjituri şi alte surprize. La acestea se adaugă ţuică, bere, vin alb şi roșu, suc, apă minerală, apă plată, cafea și şampanie, iar muzica va fi din toate genurile, asigurată de o formaţie profesionistă.

Participarea la petrecerea de Revelion costă 265 de lei de persoană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Rafael Nadal nu este „100% sigur” dacă se va mai întoarce la Openul Italiei
×